O pauză binemeritată este întotdeauna bine meritată, însă prin prelungire ea poate deveni benefică, ceea ce este exact ceea ce nu ne dorim noi, oamenii de mâine ai zilei de azi. Bâlbâieli, tușituri, ronțăieli de mere și foșneli de celofane, brotăcei bălăcindu-se voioși pe sub umbrarul de cyclamen, examene ce se apropie, atobuzul ce se depărtează, toate la un loc și fiecare în parte sunt elemente ce ne colorează plictisitoarea viață de zi cu zi, îmbătându-ne cu tentacule mai puțin acre ale realității pe care o înghițim.

Și cu toate astea, este o dimineață frumoasă de vară, cu temperaturi ce nu depășesc 60 de km/h în localități și 640 mm Hg în afara acestora. Am putea fi lesne induși în eroare, după cum am putea fi hinduși în mijlocul unei bande înarmate de incași; inteligența este cea care răzbate, și care se va îndoi de aceasta, îndoit va rămâne. Luați aminte că vă vorbesc eu, bâta primordială. O plăcere carnală de a descoperi zorile ne animă ca de obicei la ora la care ne bem ceaiul, prefăcându-ne dezinteresați de rutina gesturilor.

Răzbate pretudindeni plăcerea de a trăi, de a vedea roz în lumina gri, de a mânca piersici cu scrumbii.

Oameni ce suntem, oare nu vedem aerul ce-l respirăm? Mi se șoptește tandru că o leacă de cultură n-ar strica, dar ce, eu nu știu ce e omul? Mor amfibiile pe strecurătoarea dadaismului desuet, cântă o privighetoare din sala de biliard… Dar gata cu reveria, ochii minții trebuie a răzbate fumul înecăcios al complacerii mizere. Și dacă ar fi să dăm crezare vechii cimilituri „Cum vorbești, așa mănânci, cum mănânci așa te-mbraci” lesne m-aș trezi în pragul subnutriției, fiindcă mare-i lexicul național și mică-i mândria salariatului, asta pentru a nu mai vorbi despre atitudinea de țărăncuță pe care o iau uneori actrițele americane.

Și pentru a lăsa gustul linguriței să se-ncrucișeze cu parfumul cafelei, o să-nchei o dată-n plus reveria ce puse stăpânire pe castravetele țapului ispășitor! Neața!