The Free Corvette

Ultimele Articole

Priza

Marile descoperiri ale omenirii cu mâna s-au făcut. Emisiune pentru curioși inconștienți. Astăzi, priza.

Priza este ceea ce se găsește la mulți dintre pereți, de obicei în partea inferioară a acestora. Ea este astfel alcătuită încât a se putea băga în ea orice, de la ștechere până la mâinile proprii, cu sau fără ajutorul unei perechi de cuie.

Patentul prezintă utilitate în sensul prezentei abordări doar în măsura în care este complet dezizolat, altfel el împiedicând în mod neelegant circulația ordonată a purtătorilor de sarcină în mâna manipulantului.

Priza se realizează atunci când comuniunea om – curent alternativ este mai mult decât feerică, împrumutând rezonanțe de culoare vânătă.

Atunci intervine normele de protecția muncii care spune că trebuie dat cu parul, în virtutea inerției sloganului că “mai bine fără o mână decât fără cunoștință“.

La prizele prevăzute cu pământare, probabilitatea de electrocutare scade la 66 2/3 %, datorită apariției cazului când mâna stângă se află pe nul iar cea dreaptă pe pământ, situație în care se scapă.

De asemenea, riscul de a nu reuși experimentul crește la prizele dotate cu ștechere, pe lângă care e greu și adesea imposibil a se băga mâna.

Pentru cei perseverenți însă există așa numitele prelungitoare, care prelungesc plăcerea frisonului electric de la o fișă, adică 2 găuri, la k fișe, adică 2k găuri, având în vedere cele zece degete de la cele două mâini ale unui om în stare inițială.

Sistemele 3,80 in V se deosebesc întrucâtva de cele 2,20 in X, atât prin valoare, cât și prin culoare, cele 3 fire fiind de obicei oliv, mov și carbon. Salata de boeuf se prezintă aici ca un catalizator binemeritat pentru recidiviști, urare pe care v-o facem și dumneavoastră de aici, de sub tensiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *