O nouă dimineață frumoasă în devenire, cu soarele strălucind în spatele barierei groase de nori, trimițându-și puținele grade care i-au mai rămas spre atât de voiosul popor român. Urmează un nou început de săptămână, în care îngropăm amintirile bairamelor trecute și ne înrolăm în batalionul așteptării următorului weekend. În fine, un nou cincinal în care un ou ajunge cât un bou iar boul ajunge sus de tot, în vârful dealului, unde miroase atât de frumos a cârnați efemeri… Problema noastră e următoarea: se da triunghiul ABC și nimeni nu știe ce să facă cu el. Ei, dacă era Triunghiul Bermudelor, mai […]

S-ar părea că, în majoritatea cazurilor, căutarea zilei de ieri nu aduce peste noapte cât aduce ceasul într-un an, fie el și an nou. De aceea, căutătorii zilei de ieri sunt din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai rari. Paradoxul nu se explică, se înghite. Raritatea lor le asigură popularitatea, în timp ce numărul le asigură disprețul cu care sunt priviți, atunci când sunt văzuți. Ceea ce se poate întâmpla și în realitate. Astfel, cei care până ieri căutau ziua de ieri, azi o caută pe cea de răsalaltăieri, ceea ce duce în mod inevitabil, […]

Dimineață fiind și mintea mahmură având-o, hai să dezbatem azi tăierea crăcilor de aloe. Pentru aceasta, vom preciza că toporul ale cărei coadă are nevoie lucrătorul nu trebuie să fie prea lungă, deoarece momentul de torsiune ar produce efecte de torticolis pe spinarea acestuia, care ar sucomba indecent la locul faptei. Astfel, elementele preparative nu trebuie neglijate, ci, din contră, glijate cu multă străduință și incompetență. Precizez din nou că nu spetirea e motorul progresului, ci pietrele rămân – frază al cărei sens este departe de a putea fi intuit. Dacă lucrătorul, revenind la oile noastre, fură o oaie, atunci […]

Dacă floarea de cactus ar fi mai mare decât cea de juniperus, atunci acele cu gămălie de mult s-ar fi lezat. În condițiile date, însă, controlul sanitar are rolul de a-și exercita atribuția, ceea ce începe prin a se întâmpla, continuă prin a avea loc și se termină prin a fura. Ca-n codru. Ca la români. Suntem un popor capabil de a încălca un embargou ironic, dar și de a ne fura căciula de pe propria scăfârlie. Afacerile se țin lanț, profitul nici un șfanț, cum spune o vorbă veche de pe vremea când în România se găsea aur în […]

Divertismentul este arma împotriva televiziunii. Ce păcat că ultimele batalioane române s-au înecat în râul de Săniuță ce trece prin țară, îmbătându-ne-o. Patetic, eu mă exprim. Cu alte cuvinte, eu aicea vorbesc. Numitorul comun: 1. Unu este formula, unu e și Luna pe cer. Gemete înăbușite din camera de alături mă anunță că Robingo e pe sfârșite. TVR-ul nu mai are mascote. Nici cofetăria Ana, divorțată de Caiafa, nu mai are mascote, însă au africane, scoțiene, marocane, și alte specialități românești tradiționale, de genul acestora. Banii, oricum, nu sunt suficienți. Sunt bani, nu suficienți, și încremenirea clipei îmi răscolește optimismul. […]

Care dintre cine nu și-a pus problema? Răspuns: nu se cunoaște cu exactitate. În schimb, se poate da raportul. Avem atâtea rapoarte că putem să mai dăm din ele. De exemplu, raportul cu privire la cana de lapte: într-o cană de lapte, zahărul trebuie să se afle în raport de maximum 1:5 cu lungimea toartei. În cazul în care acesta, toarta, se află pe dinăuntru, raportul poate fi ușor modificat, cu ajutorul raportorului. Ce este Batista? Nimic mai simplu – un mare jucător de fotbal. Nu care cumva să suflați ceva în el! Niciodată nu se știe de unde sare […]

Teroarea i se citea pe ochii care citeau îngrozitorul mesaj înscris cu cerneală roșie pe biata hârtie aflată în fața ochilor personajului în chestiune. Textul era simplu: Tinerii pionieri sapă în grădină. Însă rezonanțele uimitoare îl uimeau pe altfel voiosul Trandabur Micodin, care brusc uită de cerințele cotidiene și rămase în extaz, poziție care îi semăna atât de bine. Cititorul familiarizat cu furtunile metacritice se va fost fiind prins de mesajul tulburător care tulburase concordanța timpilor. Citit invers, acesta se citea: Mâine după masă, te aștept în fiecare zi seara la scândură. Era vechea vorbă vietnameză, pe care Trandabur o […]

De ce oare am răcit eu? În mod sigur, nu din proprie inițiativă. Nici din altă inițiativă, colectivă sau paracolectivă. Mai degrabă, dintr-o succesiune de cauze și efecte ce s-a soldat cu un efect atât de josnic încât nu mai putea constitui o nouă cauză: starea gripală. Personal, am o puternică stare gripală, deci sunt înstărit. Sunt înstărit, deci am posibilitatea să dau și altora din ceea ce-mi prisosește, adică gripa. Ceea ce și încerc, vorbindu-vă atât de convingător la această oră matinală de dimineață: vreau să văd dacă gripa se ia prin Radio Delta. Sincer să fiu, nu cred […]

Orice activitate e bună până nu degenerează în muncă. Asta se știe. Ce nu se știe însă este de ce furnicile se urcă pe orice. Cine nu s-a așezat cu… pantalonii pe un mușuroi? Și ce le-ai făcut, domne, de se suie pe tine ca apucatele? Le-ai dat foc? Le-ai dat apă? Nu. Le-ai dat atenție. Și atâta au așteptat. Ca și politicienii de prin mai știu eu ce țară. Le dai o leacă de atenție și se suie pe tine până nu mai vezi nimic, pentru că te-au acoperit așa tare, că nimeni nu mai știe că exiști. Nici […]

În cine să te mai încrezi? Grivei spune că os, Guvernul spune că pe dos, Iliescu jos, în fine, astea-s sloganuri, ideea e că în cine să te încrezi. Eu unu’ mă încred în Grivei, pentru că restul se încred în ei înșiși atât de tare, încât n-aș mai avea loc și eu. Dar Grivei e câine de treabă, muncitor, n-a murit la revoluție, da’ nici după, așa că pot să zic că e mai valoros decât oricare dintre ăia de la televizor. Pentru mine, normal. Adică, nu toți câinii sunt Grivei. Pentru altul o fi Azorel, sau mai știu […]